Cinci tineri au murit aseară, cu o oră înainte de miezul nopții, într-un teribil accident produs la Gelmar, în apropiere de Geoagiu. Victimele se aflau în aceeași mașină, iar într-o depășire, șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod.
Mașina a devenit un morman de fiare, iar trupurile tinerilor au fost aruncate afară din autoturism. Impactul a fost devastator, victimele murind pe loc.
„La data de 11 august 2023, în jurul orei 23.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DJ705.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 22 de ani, din localitatea Geoagiu, în timp ce conducea un autoturism din direcția Geoagiu spre Gelmar, a efectuat depășirea unui alt autoturism, a pierdut controlul volanului și a lovit un cap de pod, acroșând, totodată și un biciclist, care se deplasa pe partea carosabilă.
În urma impactului, a rezultat decesul conducătorului auto și a patru pasageri din autoturism, precum și rănirea biciclistului, un minor de 15 ani, care a fost transportat UPU Deva, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările, în acest caz”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Tinerii aveau 19, 21, 24, iar doi dintre ei aveau 22 de ani.