Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au intervenit duminică după-amiază în satul Pricaz, comuna Turdaș, în urma unei sesizări privind o agresiune comisă asupra unui localnic. Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost amenințat și lovit chiar în curtea propriei locuințe, iar doi dintre presupuşii agresori au fost reținuți pentru 24 de ore.
Incidentul a fost semnalat la data de 14 decembrie 2025, în jurul orei 14:55, printr-un apel la numărul unic de urgență 112.
„Polițiștii Secției de Poliție Rurală Orăștie s-a deplasat în cel mai scurt timp la fața locului, unde a fost identificat un bărbat în vârstă de 42 de ani, care a susținut că mai multe persoane, aflate în stare avansată de ebrietate, ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței sale. Acestea l-ar fi amenințat cu acte de violență și l-ar fi lovit la nivelul picioarelor cu obiecte din lemn. Bărbatul a fost transportat de un echipaj medical la Spitalul Județean de Urgență Deva, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit identitatea persoanelor implicate, respectiv: un tânăr de 18 ani, un tânăr de 22 de ani și doi bărbați de 24 de ani, toți din localitate.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru loviri sau alte violențe, amenințare, violare de domiciliu și tulburarea ordinii și liniștii publice. Ca urmare a probatoriului administrat, față de un bărbat de 24 de ani și față de tânărul de 22 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Cercetările continuă sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și dispunerea măsurilor legale față de toate persoanele implicate.