Guvernul României a adoptat, aseară, trei acte normative prin care Complexul Energetic Valea Jiului devine funcțional. Astfel, noua entitate, care va prelua angajații Complexului Energetic Hunedoara va primi, sub formă de grant, o finanțare de 70,5 de milioane de lei. Totodată, noul complex va trebui să realizeze activitățile de închidere și punere în siguranță
a extracției de huilă din cadrul exploatărilor miniere Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan.
„Practic, construim o companie energetică nouă, Complexul Energetic Valea Jiului SA, care va prelua salariații din Complexul Energetic Hunedoara. Va fi o companie ce își propune și proiecte din surse de energie verde, atât pe zona fotovoltaică, cât și pe cea de hidro. Aceste proiecte pot fi finanțate și pe fonduri de modernizare, dar avem la dispoziție și fondul de Tranziție Justă, unde există peoste 500 de milioane de euro disponibili pentru județul Hunedoara. Știu că președintele Consiliului Județean Hunedoara este foarte determinat să finalizeze proiectele eligibile, pentru a primi banii din fondul de Tranziție Justă. Sunt proiecte care pot să rezolve mare parte din problemele economico-sociale din Valea Jiului”, a declarat, aseară, premierul Marcel Ciolacu.
Conform prevederilor OUG nr. 108/2022 privind decarbonizare sectorului energetic și Cadrului Uniunii Europene pentru ajutoarele de stat, CE Valea Jiului S.A., care a preluat activele
funcționale ale Societății Complexul Energetic Hunedoara S.A. realizează operațiunile de închidere și ecologizare a exploatărilor miniere în baza Planurilor de închidere de mine, va presta
următoarele activități, asigurând:
• preluarea salariaților exploatărilor miniere Lonea, Lupeni, Livezeni, Vulcan și ai
Sucursalei Electrocentrale Paroșeni;
• reconversia profesională a salariaților preluați;
• lucrările suplimentare de securitate în subteran ca urmare a închiderii activităților pe bază
de cărbune;
• reabilitarea fostelor exploatări miniere;
• activități de recultivare soluri de suprafață.
Un alt act normativ aprobat, aseară, de Guvern, este Hotărârea privind centralizarea în inventarul domeniului public al statului a bunurilor imobile și mobile preluate prin darea în plată de la fostul Complex Energetic Hunedoara SA. Acest act deschide calea dării în administrare a acestor bunuri către Complexul Energetic Valea Jiului SA, care va beneficia și de ajutorul de stat. Complexul Energetic Valea Jiului SA îi va angaja pe toți cei peste 2000 de mineri care muncesc la Complexul Energetic Hunedoara SA pentru siguranța în mine și neutralizarea cărbunelui extras din Valea Jiului pe parcursul procesului, în condiții de siguranță și în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Sursa foto: economedia.ro