• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

„Crăișorul Munților”, comemorat la Țebea. Mii de oameni, din toate colțurile țării, au fost prezenți la eveniment (GALERIE FOTO-VIDEO)

Românii s-au strâns, astăzi, din nou, la Țebea. Duminică dimineața, într-o zi friguroasă de septembrie, Panteonul Moților s-a însuflețit. Oameni din toate colțurile României au venit să-i cinstească memoria lui Avram Iancu.

La fel ca în fiecare an, evenimentul oficial a început la ora 10:30, însă la acea oră toate străzile din jurul bisericii din localitate era pline de oameni cu steaguri în mâini sau cu drapelul la piept. Imediat după finalizarea slujbei în lăcașul de cult, a urmat ceremonialul militar. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a fost cel căruia i s-a dat onorul, iar apoi a urmat, probabil, cel mai emoționant moment al zilei: intonarea Imnului de Stat al României. Militarii de la Batalionul 26 Vânători de Munte „Avram Iancu” din Brad au cântat cu atâta dăruire, încât au încălzit sufletele celor prezenți, zgribuliți de frig.

 

Slujba religioasă de pomenire, urmată de mesajul transmis de președintele României, Nicușor Dan, mesajul președintelui Senatului, Mircea Abrudean, al primarului din Baia de Criș și evocarea istorică, au marcat momentele de început.

„Credința lui Iancu poate fi privită ca o temelie pentru înțelegerea corectă a raportului bine și rău, dreptate și nedreptate. Astfel, putem afirma că, dacă rolul politic al lui Avram Iancu poate fi rezumat prin drepturi și libertate, rolul său spiritual poate fi rezumat prin cuvintele demnitate și jertfă pentru comunitate. Iar mai apoi, privind cu atenție personalitatea sa în această cheie, putem spune că cea mai puternică dimensiune spirituală a imaginii lui Iancu este aceea de jertfă. El a renunțat la posibilitatea unei vieți personale liniștite pentru a se implica în destinul comunității sale, iar după anul 1949 viața lui nu s-a transformat într-o poveste de succes personal. Ba dimpotrivă, ultimii ani din viața sa știm că au fost marcați de suferință și chiar de marginalizare din partea celorlalți. De aceea, citind și interpretând autentic jertfa sa, pentru România de astăzi eroul național Avram Iancu poate fi relevant, nu doar ca un model militar, ci mai ales ca un model moral. Nu sabia lui este cea mai importantă moștenire spirituală. Ci întrebarea morală care stă în spatele personalității sale. Pentru ce merită un om să își pună viața în slujba celorlalți? Iar răspunsul lui pare să fi fost următorul: pentru credință, libertate, demnitate, dreptate și comunitate. Într-o societate modernă ca cea de astăzi, România poate că nu mai are nevoie de eroi care să conducă oamenii în luptă violentă și agresivă. Are nevoie însă de cetățeni care să considere cinstea, responsabilitatea, solidaritate și dreptatea ca fiind valori reale”, a spus episcopul Devei și Hunedoarei, PS Nestor, în cuvântarea sa. 

Dacă președintele țării nu a fost prezent, al doilea om în stat, respectiv președintele Senatului, Mircea Abrudean, a venit la mormântul Crăișorului.

A urmat apoi ceremonia depunerii de coroane la mormântul lui Avram Iancu.

Momentul solemn a fost încheiat de defilarea Gărzii de Onoare.

Imediat după finalizarea momentului solemn, în imediata apropiere a bisericii din Țebea, oamenii au mers să sărbătorească românește: cu mici, cu bere și cu muzică populară. blank

De la ora 13:30, Țebea găzduiește un spectacol dedicat iubitorilor de folclor.

Pe scenă urcă Nicolae Furdui Iancu și grupul „Crai Nou”, alături de Sava Negrean Brudașcu, Andreea Voica, Liliana Laichici, Ionuț Fulea, Mariana Ionescu Căpitănescu, Antonela și Liviu Buțiu, Călin Brăteanu, Alina Pinca, Ovidiu Olari, Bogdan Toma și Ovidiu Homorodean.

Programul îi include și pe tinerii interpreți Larisa Cârlugea, Ștefan Tîrdea, Sorin Călugăru, Alice Ghițe, Denisa Bărbat și Adriana Anghel.

Atmosfera folclorică va fi completată de Ansamblul Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean”, dirijat de prof. George Cîlțea, cu coregrafia semnată de Cătălin Bălan.

Spectacolul este prezentat de Iuliana Tudor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *