• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

„Pe vremuri, aici venea Regele, prin codrii. Aici era o fundătură”. „Drumul Regelui” devine drumul oamenilor, după transformarea completă a DJ707, între județele Hunedoara și Arad

După zeci de ani în care despre această șosea s-a vorbit mai mult decât s-a făcut, Drumul Regelui începe să devină realitate. Pe DJ 707, între Hunedoara și Arad, nu se toarnă doar asfalt și nu se repară doar un drum vechi. Pe o porțiune din Munții Zărandului se construiește, practic, un drum de la zero, acolo unde până acum mașinile nu puteau ajunge, iar localnicii își aminteau că traseul putea fi străbătut doar cu calul și căruța.

Este unul dintre acele locuri în care istoria și prezentul se întâlnesc chiar sub roțile utilajelor de șantier.

Drumul care leagă zona Vața de Jos de județul Arad poartă numele de „Drumul Regelui” datorită traseului istoric folosit de Familia Regală pentru deplasările dintre Castelul Săvârșin și stațiunea Vața de Sus. Pe vremuri, Regele ajungea aici cu trăsura, traversând codrii Munților Zărandului. Astăzi, prin aceiași munți se construiește o legătură rutieră modernă între două județe. Iar pentru cei care cunosc locul, schimbarea este greu de descris în cuvinte.

blank

„Pe vremuri, aici venea Regele, prin codrii. Aici era o fundătură”, spune unul dintre localnicii întâlniți pe șantier.

Omul își amintește că, înainte de Revoluție, citise în România Liberă despre intenția autorităților de a construi drumul. Au trecut însă zeci de ani, iar proiectul a rămas, după cum spune el, la stadiul de povești.

„De atunci, a venit Revoluția, s-a terminat, și de atunci tot povești. Iar acum…”, spune localnicul, privind lucrările care se desfășoară în prezent în mijlocul pădurii.

Un drum care, în unele locuri, nici măcar nu exista

Proiectul „Drumul Regelui” vizează modernizarea a 17 kilometri de drum, dintre care aproximativ 13 kilometri se află pe teritoriul județului Hunedoara, între Căzănești, comuna Vața de Jos, și limita cu județul Arad. Însă „modernizare” este un cuvânt care nu spune totul despre ceea ce se întâmplă aici.

blank

Pe anumite porțiuni nu este vorba doar despre refacerea unui drum existent, ci despre construirea unei legături rutiere acolo unde accesul auto era practic imposibil.

În timp ce utilajele înaintează prin munte, se execută terasamente, se așterne stratul de piatră, se intervine la structura existentă și se construiesc ziduri de sprijin. Proiectul prevede nu mai puțin de 4.578 de metri liniari de ziduri de sprijin, 210 metri liniari de rigole și 17 podețe, precum și lucrări la cele patru poduri existente.

Este un șantier de anvergură, într-o zonă în care lucrările de infrastructură sunt mult mai complicate decât simpla turnare a unui covor de asfalt.

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, spune că investiția a fost una dintre cele mai complicate promisiuni administrative ale ultimilor ani, dar și una dintre cele pentru care administrația județeană a trebuit să muncească pentru a obține finanțarea.

„Este un șantier care a născut multe polemici. Unii spuneau că nu se va face niciodată, unii spuneau că Nistor minte cetățenii”, a declarat Laurențiu Nistor, aflat astăzi pe șantier.

Președintele CJ Hunedoara a ținut să le mulțumească celor implicați în proiect, de la Unitatea de Implementare a Proiectelor și Primăria Vața de Jos până la constructor și proiectant.

„Nu a fost ușor. Vreau să felicit constructorul care a câștigat această licitație, pentru modul în care se implică să facă acest drum de excepție”, a spus Nistor.

„În anul 2026, în România, se mai fac asemenea lucrări”

Una dintre persoanele care au văzut șantierul de aproape și spune că este impresionată de ritmul și amploarea lucrărilor este Pavel Suian, administratorul stațiunii Vața Băi.

blank

„Acum 10 zile am fost aici cu domnul primar și nu îmi venea să cred ce am văzut. Pur și simplu nu îmi venea să cred. Un drum ca acesta eu cred că nu s-a făcut în țara aceasta”, a declarat Suian.

Acesta spune că a văzut lucrări de infrastructură în aproape toată țara, însă ceea ce se întâmplă pe Drumul Regelui i se pare ieșit din comun.

„Calitate, muncitori, utilaje atât de multe, eu nu am văzut niciunde”, a afirmat administratorul stațiunii.

Pentru Pavel Suian, investiția înseamnă mai mult decât un drum bun. Înseamnă o șansă pentru Vața și pentru întreaga zonă turistică.

208,6 milioane de lei pentru legătura dintre Hunedoara și Arad

Investiția este realizată în parteneriat de județele Hunedoara și Arad, Consiliul Județean Hunedoara având calitatea de lider al proiectului. Contractul de finanțare, cu numărul 164, a fost semnat la 30 august 2024, în cadrul Programului Regional Vest 2021–2027, cu contribuții din bugetele celor două județe.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 208.617.551,21 de lei, cu TVA inclus. Pentru tronsonul din județul Hunedoara, valoarea investiției este de 135.168.690,10 lei, cu TVA inclus.

Lucrările au început oficial la 1 martie 2026, iar durata contractuală este de 24 de luni. Numai că ritmul din teren îi face pe reprezentanții administrației județene să creadă că drumul ar putea fi gata înainte de termen.

„Dacă lucrările au început în 1 martie, timpul lucrărilor este de 24 de luni. Cum merge constructorul acum, sigur lucrările vor fi gata cu mult înainte, iar cei care vor tranzita, beneficiarii lucrărilor, vor merge pe un drum modernizat”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.

Laurențiu Nistor a vorbit despre un progres de aproximativ 35 la sută după primele șase luni de șantier, subliniind însă că lucrările continuă într-un ritm susținut.

„Se lucrează la foc continuu, inclusiv sâmbăta”, a precizat președintele CJ Hunedoara.

Un proiect care poate schimba turismul din Vața

Miza investiției nu este doar aceea de a avea un drum mai bun între două județe. Odată finalizat, traseul va traversa Munții Zărandului și va crea o legătură rutieră directă între comunitățile din această parte a Țării Zarandului și județul Arad. Într-o parte se află zona Vața, cu stațiunea Vața Băi și potențialul său turistic. În cealaltă parte se află Săvârșinul și Castelul Regal. Iar pentru Consiliul Județean Hunedoara, tocmai această conexiune poate deveni una dintre cheile dezvoltării turistice a zonei.

„Pentru noi, pentru județul Hunedoara, terminarea acestui drum este o mândrie, pentru că legăm stațiunea Vața, perla Ardealului, cu județul Arad, cu Castelul de la Săvârșin”, a spus Laurențiu Nistor.

El consideră că viitorul drum poate aduce turiști care să descopere o zonă care, până acum, a fost mult prea greu accesibilă.

„Toți turiștii care vor veni vor avea ocazia să circule pe acest drum modernizat, dar nu în orice condiții, ci modernizat în condițiile în care noi, Consiliul Județean, prin colegii mei, am obișnuit deja cetățenii județului Hunedoara să facem lucrări de calitate”, a mai declarat președintele CJ Hunedoara.

„Au făcut chef, drumul a rămas nefăcut”

Investiția are însă și o puternică încărcătură politică. Laurențiu Nistor a amintit momentul din 2021 în care liberalii din județele Hunedoara și Arad s-au întâlnit pe traseul viitorului drum și au anunțat că vor realiza investiția. Președintele CJ Hunedoara a criticat dur acel episod, pe care l-a caracterizat drept o acțiune de propagandă.

„În 2021, au făcut un chef aici liberalii din județul Hunedoara, cu liberalii din județul Arad. S-au întâlnit la jumătatea drumului și, făcând hora sărăciei, au spus că ei vor face acest drum și că l-au pornit. Sigur că au fost minciuni. Au făcut chef cu taragotiști, dar nimic concret”, a afirmat Nistor.

În opinia sa, diferența este că actuala administrație județeană a anunțat investiția abia după ce a avut finanțarea asigurată.

„Eu, unul, nu puteam să anunț că vom face Drumul Regelui până nu am semnat contractul de finanțare. Alții spuneau că fac Drumul Regelui fără să aibă siguranța că vor avea bani sau îl vor putea face. Sigur, cheful a trecut, drumul a rămas nefăcut”, a declarat Laurențiu Nistor.

El a subliniat și sprijinul primit din partea Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, menționându-i pe directorul Sorin Maxim și pe directorul adjunct Adrian Mariciuc.

„Au înțeles necesitatea de a face legătura între județul Hunedoara și județul Arad și am pornit la treabă. Noi am pornit la treabă fără să facem un chef înainte. Nu îl facem nici după, nici la mijloc. Noi ne zbatem să facem lucruri bune pentru cetățenii județului Hunedoara”, a spus președintele CJ.

„Nu promitem, noi facem”

Costel Avram spune că proiectul a fost posibil și datorită colaborării dintre cele două administrații județene, în ciuda apartenenței politice diferite a celor doi președinți de consilii județene.

„Am fost la Timișoara când se discuta despre finanțare și a făcut echipă cu președintele CJ Arad, chiar dacă este liberal, și împreună au cerut banii. Acum se face în comun această modernizare a drumului care unește cele două județe”, a declarat administratorul public al județului Hunedoara.

Pentru Laurențiu Nistor, Drumul Regelui este și o demonstrație că un proiect despre care s-a vorbit ani întregi poate fi dus la capăt atunci când există finanțare și voință administrativă.

„Important este că, în momentul în care anunțăm că se va face o investiție, ea se va face. Eu, unul, nu puteam să anunț că vom face Drumul Regelui până nu am semnat contractul de finanțare”, a repetat Nistor.

Și a încheiat într-o notă care rezumă, în opinia sa, întreaga miză a proiectului:

„Demonstrăm cetățenilor din județul Hunedoara că noi, Consiliul Județean, suntem o echipă care nu promitem, noi facem! Cetățenii atunci te apreciază când văd că faci ceva, și nu faci promisiuni electorale.”

Din drumul Regelui, drum pentru oameni

Pe marginea șantierului, oamenii din zonă privesc utilajele care lucrează în munte și încearcă să-și imagineze cum va arăta locul atunci când lucrările vor fi terminate. Un localnic rezumă simplu ceea ce vede:

„Va fi autostradă, când va fi gata. E foarte frumos.”

Nu va fi, desigur,o autostradă în adevăratul sens al cuvântului. Dar pentru oamenii care au cunoscut acest traseu ca pe o fundătură și pentru care drumul însemna, în anumite zone, cal și căruță, șoseaua care se construiește acum poate părea aproape la fel de spectaculoasă. Drumul Regelui își schimbă astfel povestea. Odinoară, pe aici trecea trăsura regală, prin codrii care legau Săvârșinul de Vața. Au urmat zeci de ani de promisiuni, proiecte și planuri rămase pe hârtie.

Acum, prin aceiași munți trec excavatoarele, camioanele și utilajele de construcții. Iar dacă ritmul lucrărilor se păstrează, în mai puțin de doi ani traseul istoric dintre județele Hunedoara și Arad ar putea deveni, în sfârșit, un drum adevărat pentru toată lumea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *