• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Jefuit într-un parc din Hunedoara, după ce a fost amenințat cu un cuțit. Doi tineri de 22 de ani, reținuți

Un bărbat a fost jefuit în toiul nopții, într-un parc din municipiul Hunedoara, după ce doi tineri l-ar fi amenințat cu un cuțit și i-ar fi cerut banii și bunurile pe care le avea asupra sa. Polițiștii i-au identificat pe cei doi suspecți, ambii în vârstă de 22 de ani, și i-au reținut pentru 24 de ore.

Incidentul a avut loc în noaptea de 31 august, în jurul orei 03:15. Victima a sesizat Poliția Municipiului Hunedoara și a reclamat că, în timp ce se afla într-un parc, a fost deposedată de suma de 400 de lei de către două persoane necunoscute.

Amenințat cu mânerul unui cuțit

Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, bărbatul ar fi fost abordat de cei doi necunoscuți, care i-ar fi cerut să le predea bunurile și banii pe care îi avea asupra sa.

În timpul incidentului, unul dintre cei doi i-ar fi arătat victimei mânerul unui cuțit, pentru a o determina să le dea suma de 400 de lei. După ce au obținut banii, suspecții ar fi părăsit zona și s-ar fi deplasat într-o direcție necunoscută.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au demarat verificările, iar în urma activităților investigative și a probatoriului administrat au reușit să-i identifice pe cei doi bănuiți de comiterea faptei.

Este vorba despre doi tineri, ambii în vârstă de 22 de ani, din municipiul Hunedoara.

Cei doi au fost reținuți

Față de cei doi tineri a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva și urmează să fie prezentați procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propuneri corespunzătoare.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta și luarea măsurilor legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *