• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Au pretins că sunt procurori și au șantajat un bărbat din Vața de Jos. Doi arădeni, prinși în flagrant de polițiști

Doi bărbați din județul Arad au fost reținuți de polițiștii hunedoreni, după ce ar fi șantajat un bărbat din comuna Vața de Jos, de la care au obținut aproximativ 20.000 de lei. Falșii procurori au fost prinși în flagrant în momentul în care încercau să ridice o nouă tranșă de bani.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Baia de Criș, împreună cu cei ai Poliției Municipiului Brad, au reținut pentru 24 de ore doi bărbați, în vârstă de 39 și 28 de ani, ambii din comuna Pleșcuța, județul Arad, cercetați pentru șantaj.

Potrivit anchetatorilor, un bărbat de 53 de ani din comuna Vața de Jos a sesizat poliția că, începând din luna iunie, a fost contactat în repetate rânduri de persoane necunoscute, care i-au cerut bani.

Cei doi l-ar fi amenințat că vor depune o plângere împotriva sa în legătură cu fotografii cu caracter intim pe care acesta le-ar fi solicitat unei alte persoane prin intermediul unei rețele de socializare. Ulterior, suspecții și-ar fi atribuit în mod fals calitatea de procurori și ar fi continuat să îl constrângă să le dea bani pentru a evita presupuse consecințe legale.

Sub presiunea amenințărilor, victima ar fi remis, în mai multe tranșe, aproximativ 20.000 de lei.

Luni, bărbatul a fost contactat din nou și i s-a cerut să predea încă 800 de lei, într-o întâlnire stabilită în comuna Vața de Jos.

În urma sesizării, polițiștii au organizat un flagrant și au depistat unul dintre suspecți în trafic. Asupra acestuia și în autoturismul pe care îl conducea a fost găsită suma de 800 de lei, corespunzătoare bancnotelor remise anterior de persoana vătămată.

La scurt timp, oamenii legii l-au identificat și pe presupusul său complice.

Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând să fie prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Recomandările polițiștilor

Oamenii legii atrag atenția cetățenilor să nu trimită bani persoanelor necunoscute care îi contactează telefonic sau prin rețelele de socializare și îi amenință ori le solicită diverse sume de bani. De asemenea, polițiștii subliniază că procurorii, polițiștii sau alte autorități nu solicită niciodată bani pentru a evita presupuse consecințe legale. Persoanele care se confruntă cu astfel de situații sunt sfătuite să întrerupă imediat conversația și să anunțe Poliția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *