Concursul interdisciplinar organizat de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, găzduit de Școala Gimnazială „Andrei Șaguna”, a reunit 22 de echipaje din clasele a III-a și a IV-a, într-o competiție dedicată excelenței, creativității și spiritului de echipă.
Sâmbătă dimineață, 132 de elevi din întreg județul Hunedoara s-au reunit în curtea Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna” din Deva pentru a participa la cea de-a treia ediție a mult așteptatului concurs HUNIADA, o competiție care începe să devină o tradiție și un etalon pentru învățământul hunedorean. Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a fost organizatorul principal al concursului interdisciplinar „HUNIADA”, unic în țară prin abordarea interdisciplinară propusă pentru a valorifica competențele dobândite de elevii aflați la finalul ciclului primar.
Gazda acestei ediții a fost Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” din municipiul Deva, unitate de învățământ coordonată de directorul Tarnu Alina Maria, iar porțile au fost deschise elevilor proveniți din Brad, Călan, Certeju de Sus, Crișcior, Deva, Hațeg, Hunedoara, Orăștie, Petrila, Petroșani, Vulcan și Zam. Cea de-a treia ediție, desfășurată sub tema „România urbană – jurnal de călătorie”, a evidențiat atât importanța dobândirii și aplicării competențelor, cât și necesitatea lucrului în echipă, toate regăsindu-se în vânătoarea de comori ce a angrenat copiii.
Douăzeci și două de echipaje, formate din grupuri de câte 6 elevi, au luat startul în această competiție, care a constat în parcurgerea unui traseu organizat în incinta școlii, alcătuit din șase puncte de control, fiecare reprezentând o etapă de evaluare interdisciplinară. Însoțiți de voluntari, elevii au fost nevoiți să descopere indicii, să rezolve sarcini variate și să demonstreze abilități de orientare în spațiu, acumulând puncte sau recompense în funcție de corectitudinea și complexitatea răspunsurilor. Cu o durată de maximum 120 de minute, concursul „HUNIADA” a oferit elevilor o experiență deosebită, în care cunoștințele dobândite la școală au fost puse în valoare într-un mod atractiv și modern sub forma jocului didactic. Evenimentul a adus împreună spiritul de echipă, performanța și dorința de a descoperi, confirmând încă o dată că educația este cheia succesului.
Luminița Hurgoiu, inspector școlar pentru învățământul primar din cadrul ISJ Hunedoara, a declarat la finalul competiției:
„Concursul «HUNIADA» a devenit, de-a lungul edițiilor sale, un reper educațional și cultural în județul Hunedoara, remarcându-se printr-un format original, care îmbină învățarea cu aventura și spiritul de echipă. Toate cele 22 de echipaje participante, toți copiii prezenți la această ediție, au trăit o experiență interactivă în care cunoștințele și competențele dobândite la școală se completează armonios cu creativitatea, colaborarea și bucuria descoperirii. Competiția nu este despre cine ajunge primul, ci despre ce știm fiecare și cum putem uni resursele noastre pentru a fi o echipă. Pe această cale, țin să mulțumesc coordonatorilor de proiect Raluca Nistor, Ramona Oltean și Vali Petronela Slavu, dar și colegilor care au pus nu doar o piatră de temelie, ci și suflet pentru reușita acestui proiect.”
Dincolo de granițele clasei, educația poate deveni o experiență valoroasă de explorare, colaborare și dezvoltare personală, iar Concursul Interdisciplinar HUNIADA oferă elevilor oportunitatea de a valorifica ceea ce au învățat, de a lucra împreună și de a descoperi că succesul se construiește prin comunicare, creativitate și mai ales, prin spirit de echipă.