Consiliul Județean Hunedoara, prin Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, informează publicul că, în perioada 4 mai – 30 iunie 2026, situl arheologic Sarmizegetusa Regia va fi închis pentru vizitare de luni până vineri.
Decizia a fost luată în contextul desfășurării lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Conservarea, restaurarea și punerea în valoare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia – Terasa X”, parte a ansamblului UNESCO din Munții Orăștiei, județul Hunedoara.
Lucrările aflate în derulare presupun:
• transportul unor cantități semnificative de pământ pe anumite trasee de pe terasele a X-a și a XI-a;
• aprovizionarea cu cantități mari de materiale (argilă, piatră, pietriș) pe drumul pietonal și de servitute;
• recuperarea unor elemente arhitecturale masive de pe pante etc.
„Ținând cont de adresele primite din partea executantului lucrărilor, precum și din partea prestatorilor serviciilor de supraveghere de specialitate, prin care s-a solicitat adoptarea unor măsuri de siguranță, se impune restricționarea accesului publicului în anumite intervale.
Prin urmare, pentru siguranța vizitatorilor și buna desfășurare a lucrărilor, accesul în sit va fi restricționat în zilele lucrătoare (luni–vineri), în perioada menționată.
Menționăm că situl arheologic rămâne deschis pentru vizitare în zilele de sâmbătă și duminică, conform programului obișnuit.
Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente create și vă mulțumim pentru înțelegere. Aceste lucrări sunt esențiale pentru conservarea și valorificarea pe termen lung a unuia dintre cele mai importante monumente de patrimoniu UNESCO din România.
Vă invităm să ne rămâneți alături și să redescoperiți Sarmizegetusa Regia într-o formă îmbunătățită, adaptată standardelor actuale de protejare și punere în valoare a patrimoniului cultural”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Hunedoara.