• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Amenzi de 175.000 de lei și propuneri de revocare a licențelor, în urma controalelor la sălile de jocuri din Petroșani și Lupeni

Polițiștii hunedoreni au desfășurat, în perioada 21–22 ianuarie, o amplă acțiune de control în domeniul jocurilor de noroc, pe raza municipiilor Petroșani și Lupeni. Verificările au fost efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.

Controalele au vizat mai multe persoane juridice care desfășoară activități în acest domeniu, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 165.000 de lei, conform legislației privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.

De asemenea, polițiștii au aplicat alte două sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 28/1999, referitoare la obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu reprezentanți ai Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc – Serviciul Teritorial Vest. În cazul a două societăți comerciale, polițiștii au propus măsuri de revocare a licenței și/sau autorizației de funcționare pentru activitatea de „jocuri de noroc”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *