• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Situație dramatică în județ, din cauza incendiilor. Copaci transformați în jar cad din păduri, iar intervențiile sunt deosebit de periculoase

La peste 40 de misiuni de stingere a incendiilor de vegetație uscată, litieră de pădure și fond forestier au participat astăzi pompierii militari ai ISU Hunedoara, împreună cu voluntari și angajați ai ocoalelor silvice din întreg județul. Situația este dramatică la acest moment în județul Hunedoara, din cauza inconștienței persoanelor care dau foc vegetației.

„La ora 19.00, 13 incendii, din totalul celor produse astăzi, au fost localizate, dar se intervine în continuare pentru stingere. În celelalte situații, incendiile de vegetație uscată și fond forestier au fost lichidate.
Pentru a doua zi consecutivă, intervențiile pompierilor hunedoreni au fost sprijinite aerian de un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație din cadrul MAI.
Echipajul aero, după finalizarea misiunii în zona Ghelari – Vălari, a acționat în această după-amiază în Geoagiu, zonele Mermezeu și Băcâia, unde incendiul s-a manifestat la fondul forestier.
Pentru că pe timpul nopții intervențiile sunt deosebit de periculoase din cauza căderilor de copaci arși, misiunea continuă cu supravegherea pompierilor a zonei afectate și cu luarea măsurilor care se impun, fără a pune în pericol viața echipajelor de stingere”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Lucian Morogan.

Intervenția cu ajutorul elicopterului va fi reluată luni dimineața, în zona Geoagiu.

În cursul după-amiezii, pompierii Detașamentului Deva, care au intervenit la stingerea flăcărilor izbucnite la vegetația uscată din localitatea Peștera, comuna Băița, au localizat incendiul și au salvat de la a fi distruse de flăcări biserica satului și cimitirul, aflate la mică distanță față de linia de foc.

Incendiile de astăzi s-au produs în toate zonele județului.

În Valea Jiului s-a intervenit doar pentru stingerea unui incendiu de litieră de pădure, izbucnit pe teritoriul municipiului Vulcan.

„Chiar dacă multe incendii au fost lichidate de pompieri, la unele intervenții participând și localnici, lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență și angajați ai ocoalelor silvice, echipajele de stingere ale ISU Hunedoara intervin și la această oră, acolo unde este posibil și sunt pregătite pentru ca mâine dimineață să lupte din nou cu flăcările”, mai spune purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Lucian Morogan.

Sâmbătă și duminică, au primit amenzi 13 persoane care au încălcat prevederile legale privind interzicerea folosirii focului deschis pentru arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale.
Sâmbătă, inspectorii ISU Hunedoara au aplicat 8 amenzi contravenționale pentru arderea resturilor vegetale. Persoanele sancționate, care au folosit focul deschis pentru a igieniza terenul, sunt locuitori ai comunelor Buceș, Bretea Română, Sălașu de Sus, Luncoiu de Jos, Vălișoara și Ilia. Cele 5 persoane amendate astăzi cu câte 2500 de lei sunt locuitori ai comunelor Mărtinești, Baia de Criș (2 sancțiuni), Orăștioara de Jos și din municipiul Brad.
Acestea sunt amenzile maxime pe care le pot aplica pompierii Inspectoratelor pentru Situații de Urgență.

„Mulți români apelează la ardere pentru a curăța terenurile, însă această practică este ilegală și extrem de periculoasă.
Legea interzice arderea miriștilor, tufărișurilor și altor tipuri de vegetație.
Cei care încalcă aceste reguli riscă amenzi substanțiale și din partea altor instituții, conform competențelor, iar în cazuri grave, chiar închisoarea.Atragem din nou atenția cetățenilor să dea dovadă de responsabilitate și să înțeleagă că arderea miriștilor, a vegetației uscate și resturilor vegetale este STRICT INTERZISĂ!”, mai spune reprezentantul ISU Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *