„Știri din Hunedoara” vă prezintă astăzi o nouă metodă prin care diferite persoane încearcă să vă înșele și să obțină datele dumneavoastră bancare. Dacă până acum fraudele cu așa-zisele fonduri de investiții erau doar în mediul online, acum țeparii încearcă să își racoleze victimele direct la telefon. În urmă cu două zile, un astfel de telefon am primit și noi.
Imediat ce am auzit prezentarea celui care s-a dat drept reprezentant al unui fond de investiții, am pornit înregistrarea apelului, fiind siguri că este o tentativă de înșelătorie.
Inițial, bărbatul care ne-a sunat a spus că noi ne-am înregistrat la fondul de investiții și că este bucuros să ne transmită că acțiunile noastre sunt în creștere. Din păcate, această bucată a convorbirii nu am putut să o înregistrăm atât de repede. A continuat apoi spunând că ne-am înregistrat, completând un formular, pentru „sistemul de tranzacționare automatizat Trader AI”. Însă, când a fost întrebat de cine a fost completat formularul, răspunsul a fost: „De dumneavoastră! Spuneți-mi cum vă numiți dumneavoastră?”.
Nu am vrut să oferim numele nostru la cel moment, pentru a putea scoate cât mai multe informații de la cel care încerca să ne înșele.
Am insistat să ne ofere numele din formular, iar interlocutorul ni l-a dat, până la urmă: Daniel Espinoza (!).
Ascultați, mai jos, convorbirea pe care am avut-o cu așa-zisul reprezentant al fondului de investiții. Când i-am dezvăluit numele și i-am transmis să „dea un search pe google” pentru a afla cu cine vorbește, bărbatul a spus: „Nu o să mai fiți telefonați de mine, asta vă spun sută în mie!”.
Fraudele cu investiții adesea încep cu promisiuni tentante de profituri rapide și sigure. Promotorii fraudelor încearcă să atragă „investitori” folosind limbaj tentant, cum ar fi „dublați-vă investiția într-o săptămână” sau „profituri garantate”.
Tocmai pentru că sunt mulțte persoane care încă mai cred promisiunile țeparilor, „Știri din Hunedoara” încearcă să tragă un nou semnal de alarmă.
Dacă vă sună cineva care pretinde că v-ați înscris la un fond de investiții, întrebați-l care este numele persoanei care s-a înscris. Nu vă dezvăluiți dumneavoastră numele, înainte de a-l afla de la cel care pretinde că îl are.
Poliția Română a fost sesizată cu privire la existența unor noi modalități de comitere a fraudelor cu investiții, prin care indivizii sau entitățile necinstite promit investitorilor potențiali oportunități de investiții extrem de profitabile, dar care, în realitate, nu există sau sunt înșelătoare.
Investițiile online au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, dar această creștere a dat naștere și unui fenomen periculos, și anume fraudele cu investiții.
1.Autorii contactează victimele prin apeluri telefonice, mesaje text (SMS sau prin intermediul aplicațiilor de mesagerie) sau email-uri, încercând să le convingă să investească sume mai mari de bani ori să obțină detalii despre conturi bancare sau portofele de criptomonede;
2. Victimele sunt asigurate că nu au nevoie de cunoștințe de trading, deoarece totul este automatizat, tactică menită să atragă investitori fără experiență;
3. Victimele sunt îndemnate să descarce aplicații de control la distanță, care le oferă autorilor acces complet la computerul lor, pentru a transfera bani. Astfel, autorii pătrund în aplicațiile bancare ale victimelor, sustrăgând economiile acestora și, în unele cazuri, contractând credite în numele lor;
4. Autorii promit prețuri incredibil de mici și randamente extrem de mari (oferte prea bune pentru a fi adevărate), de exemplu, o creștere de 500% sau venituri lunare care, în unele cazuri, sunt mai mari decât sumele de bani depuse pe platformă, promisiuni care sunt folosite pentru a atrage investitori;
5. Victimelor li se cere să plătească sume suplimentare de bani înainte de a putea retrage fondurile investite;
Autorii solicită sume suplimentare de bani sub diverse pretexte (diferite comisioane sau diverse taxe solicitate de bancă sau de către o autoritate financiară), până în momentul în care victimele își dau seama că au fost înșelate.
Poliția Română recomandă mai multe metode de prevenție, astfel încât cetățenii de bună-credință să nu dea curs acestor solicitări:
1.Verificați legitimitatea site-urilor și căutați informații detaliate despre platformele de trading înainte de a investi, asigurându-vă că dețin detalii de contact clare și verificabile;
2. Ignorați materialele promoționale cu celebrități în care sunt propuse anumite investiții. Nu vă bazați pe astfel de apariții în materialele promoționale. Verificați din surse independente dacă aceste persoane publice chiar susțin compania;
3. Nu furnizați informații personale sau financiare și fiți sceptici la apelurile și email-urile prin care sunt solicitate date sensibile;
4. Evitați aplicațiile de control la distanță și nu le descărcați niciodată la cererea altor persoane. Acestea sunt adesea folosite pentru a vă accesa datele și fondurile;
5. Fiți sceptici la promisiuni de câștiguri mari. Dacă o ofertă pare prea bună pentru a fi adevărată, probabil că este o înșelătorie, prin urmare, analizați cu atenție și cereți sfatul unui specialist financiar;
„Înainte de a face orice investiție, documentați-vă temeinic și verificați recenziile și istoricul companiilor în care doriți să investiți.
Înșelăciunile de tipul „trading scam” reprezintă o amenințare serioasă pentru cetățenii care vor să-și mărească patrimoniul prin investirea economiilor.
Educația și vigilența sunt cele mai bune arme împotriva acestor tipuri de fraude și, prin respectarea măsurilor de precauție menționate mai sus, cetățenii se pot proteja mai bine și pot să se asigure că investițiile lor sunt reale”, spun reprezentanții Poliției Române.