Municipiul Hunedoara a atins un număr record de proiecte aprobate în cadrul Programului „Anghel Saligny”. 38 de proiecte vor fi finanțate de Ministerul Dezvoltării în localitate, acesta fiind numărul maxim de proiecte aprobate, pe care o unitate administrativ teritorială din țară a reușit să le obțină. Primăria municipiului Hunedoara a obţinut 24,5 milioane de lei, bani cu care vor fi reabilitate şi modernizate 37 de străzi şi va fi extinsă canalizarea pe o stradă (Aleea Tineretului). Suma este de 2,5 ori mai mare decât plafonul maxim comunicat iniţial.
„Am avut de dus o adevărată luptă cu reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării pentru a-i convinge că limita de 10 milioane de lei impusă iniţial municipiilor care nu sunt reşedinţă de judeţ este nedreaptă. Am reuşit să obţinem aproape 25 de milioane de lei. Sper ca procedurile să se deruleze într-un ritm acceptabil şi să nu avem alţi factori externi perturbatori, astfel încât să începem lucrul la aceste 38 de investiţii cât mai repede cu putinţă, cel târziu din primăvara anului viitor. Pe lângă acestea, Primăria Hunedoara îşi va continua lucrările pe alte obiective de infrastructură rutieră, cu fonduri de la bugetul local. Am spus-o şi o repet: îmi doresc să avem întreaga reţea stradală reabilitată şi modernizată, dar putem face acest lucru doar în etape. Am rezolvat până acum problema în mare parte din oraş, dar ştiu că mai sunt zone în care trebuie să ajungem cu astfel de lucrări. Pentru unele zone ale oraşului trebuie să aşteptăm schimbarea reţelelor de utilităţi (în special de apă şi canalizare), lucru care sunt convins că se va întâmpla, mai ales că, de exemplu, Apa Prod va începe un amplu proiect de acest fel care se va derula şi în municipiul nostru”, spunea, la momentul aprobării proiectelor, primarul Dan Bobouţanu.
Analiză Expert Forum
La nivelul întregii țări, un număr de 2.050 de unităţi administrativ teritoriale au primit un singur proiect, iar 782 câte două. Numărul maxim de proiecte aprobate este de 38, pentru municipiul Hunedoara.
Municipiul Bucureşti a depus 38 de proiecte în cadrul Programului „Anghel Saligny” şi nu s-a aprobat niciunul, însă Sectoarele 1, 2, 3, 4 şi 6 au primit 138 de milioane de lei, reiese dintr-o analiză a Expert Forum.
Conform studiului, în cazul a 1.557 de unităţi administrativ teritoriale a fost aprobat acelaşi număr de proiecte ca şi cel de propuneri înaintate către Ministerul Dezvoltării. În 310 cazuri au fost aprobate peste jumătate. Un număr de 1.196 de unităţi administrativ teritoriale au primit jumătate sau mai puţin din numărul proiectelor depuse, iar 10 unităţi administrativ teritoriale au primit mai puţin de 10%.
„Procentul cel mai mic se regăseşte la CJ Bistriţa Năsăud, care a primit unul din 27 proiecte. Municipiul Bucureşti a depus 38 de proiecte şi nu s-a aprobat niciunul, însă Sectoarele 1, 2, 3, 4 şi 6 au primit 138 de milioane de lei. Municipiul Craiova este localitatea care a avut cel mai mare succes la aprobarea proiectelor, 31 din 31 depuse, fiind urmat Slatina, Otopeni şi Târgu Secuiesc” se precizează într-un comunicat transmis luni de Expert Forum.
Conform organizaţiei, au fost aprobate 4.604 dintre 7.545 de proiecte depuse, fără a include proiectele pentru sistemele de distribuţie a gazelor naturale şi cele pentru judeţul Galaţi, pentru care nu au fost publicate încă datele. Comparativ, în PNDL au fost aprobate peste 11.600 de proiecte în valoare de peste 44 de miliarde lei.
„Proiectele aprobate valorează 50 de miliarde de lei, raportat la 137 de miliarde de lei, cât reprezintă suma totală solicitată. Valoarea medie a proiectelor a crescut semnificativ faţă de PNDL. Trei sferturi din fondurile aprobate vor merge spre comune, cu aproximativ 3% mai mult decât în cazul alocărilor din PNDL. Cele mai mari sume pe cap de locuitor au fost alocate unor localităţi care au o populaţie redusă, incluzând Brebu Nou, Bătrâna sau Pestişu Mic. Cele mai mici se regăsesc în sectoarele Bucureştiului, între 51 şi 77 de lei”, relevă studiul.
Bla bla bla proiecte aprobate. Strada Doinei este praf. Nu va mai credem promisiunile