fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Traian Berbeceanu, despre plângerea PENALĂ formulată împotriva firmei care a efecutat lucrările la telecabină : „Am solicitat obligarea antreprenorului general la plata sumei de peste 9 milioane de lei” (DOCUMENT)

Primăria Municipiului Deva s-a constituit parte civilă și cere despăgubiri de peste 9 milioane de lei prin plângerea penală formulată și înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în cazul telecabinei de la poalele Cetății. Administratorul public al municipiului Deva a prezentat, în exclusivitate pentru „Știri din Hunedoara”, documentul, pentru a combate dezinformările făcute în această perioadă a campaniei electorale.

Administrația locală a cerut, în plângerea penală, și „luarea măsurilor asiguratorii prin indispobilizarea unor bunuri mobile sau imobile aparținând făptuitorilor, societatea Elcompet SRL și Pasăre Florin Ilie, administrator al societății Elcompet SRL, prin instituirea unui sechestru asupra bunurilor acestora până la concurența prejudiciului produs prin infracțiune”. Primăria Deva a făcut plângerea penală pentru înșelăciune în formă continuată.

blank

blank

„Pe un site de știri controlat de anumiți candidați la Primăria Deva a apărut o nouă minciună, o nouă dezinformare din partea celor doi gemeni cu pretenții de jurnaliști, în care au prezentat un pasaj din plângerea civilă înaintată de către Primăria Deva, în care, într-adevăr, solicităm daunele materiale și morale la care se face referire, însă omit cu bună-știință să precizeze faptul că de fiecare dată am comunicat public și aceea că Primăria Deva a înaintat și o plângere penală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva împotriva antreprenorului general și firmelor asociate în construcția și montajul telecabinei.

Pentru a combate minciuna și dezinformarea propagată de unii candidați prin intermediul acestui site de știri, vă pun la dispoziție, în fotocopie, prima filă a plângerii penale formulată de Primăria Municipiului Deva din care reiese în mod clar și dincolo de orice dubiu faptul că ne-am constituit parte civilă și am solicitat obligarea antreprenorului general la plata sumei de peste 9 milioane de lei, reprezentând contravaloarea echipamentelor și instalațiilor și contravaloarea instalării acestora.

Recomandăm liderilor și candidaților acestora să încerce să nu-i mai mintă și să nu-i mai dezinformeze pe deveni, pentru că devenii sunt oameni deștepți, și știu să facă diferența între bine și rău, între adevăr și minciună, între alb și negru și între galben și roșu”, spune administratorul public al Municipiului Deva, Traian Berbeceanu.

Pe parte Civilă, într-un alt dosar, reprezentanții primăriei au solicitat obligarea firmei care a câștigat licitația pentru efectuarea lucrărilor la telecabină la plata a 110.608 de lei daune materiale, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului local al Municipiului Deva, aferente perioadei în care sistemul de transport persoane care deservește accesul în Cetatea Devei nu a funcționat.

De asemenea, s-a solicitat obligarea firmei la plata a 6,913 lei pe fiecare zi în care ascensorul nu a funcționat și până la remedierea tutror defecțiunilor și aducerea în stare perfectă de utilizare a instalației de transport persoane. În același timp, primăria a solicitat daune morale de 50.000 de lei pentru prejudiciul de imagine adus autorității publice, din cauza opririlor repetate a telecabinei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *