• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Bătut de nevastă. Un bărbat de 42 de ani, de lângă Hațeg, a sunat la 112 să spună că soția îl amenință cu moartea

Nu doar femeile sunt lovite de soții lor, ci e perfect valabilă și reciproca. Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Baru, a sunat, astăzi, la 112 după ce soția sa l-a bătut și amenințat cu moartea.

„La data de 09 ianuarie 2024, polițiștii Postului de Poliție Pui au fost sesizați de un bărbat de 42 de ani, din comuna Baru, care a reclamat faptul că soția sa îl amenință cu moartea.
Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a constatat faptul că în data de 08 ianuarie a.c., în urma unui conflict spontan, bărbatul a fost amenințat cu moartea și lovit în zona capului cu un obiect metalic de către soția sa, în vârstă de 36 de ani.
Prezentă la fața locului, femeie a declarat verbal că în timpul conflictului, soțul ei a împins-o în poarta locuinței, aceasta lovindu-se la mâna dreaptă. Femeia a precizat că se va deplasa la o unitate spitalicească, însă a refuzat ca polițiștii să solicite o ambulanță la fața locului, fiind transportată la spital cu un autoturism particular”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, rezultând faptul că există risc iminent, motiv pentru care au emis un ordin de protecție provizoriu, față de femeie.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri sau alte violențe (violență în familie) și amenințare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *