• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Trei fetițe din Orăștie, la spital, după ce au fost spălate pe cap cu soluție pentru deparazitarea oilor. Una dintre ele, o micuță de 8 ani, a fost trimisă, intubată, la Timișoara

O fetiță de 8 ani și alte două de 12 și 13 ani, din Orăștie, au fost internate după ce, aseară, au fost spălate pe cap cu o soluție toxică, folosită, se pare, pentru deparazitarea oilor.

Copiilor li s-a făcut rău aproape de miezul nopții, având amețeli și vărsături, moment în care familia a sunat la 112.

„Apelul a venit aproximativ la ora 00:30, iar pacientele, care prezentau amețeli și vărsături, au fost duse de la spitalul din Orăștie. Una dintre paciente, o fetiță de 8 ani, a fost transferată prima la Deva, starea sa fiind gravă, iar apoi și celelalte două fetițe au ajuns la UPU Deva. La ora 4, fetița de 8 ani a fost transferată la Timișoara, intubată, transfer efectuat de un echipaj SMURD”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.

Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență Deva, Emil Stoica, fetițele de 12 și 13 ani nu au rămas internate.

„Cele două fetițe sunt acasă, pentru că mama nu a vrut să se interneze, dar nu erau în stare gravă”, a precizat managerul SJU Deva, Emil Stoica.

În acest caz, polițiștii au fost sesizați de spitalul din Orăștie.

„În data de 24 decembrie 2023, în jurul orei 02.00, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată prin de către medicul de gardă al Spitalului din Orăștie cu privire la faptul că la unitatea medicală au fost aduse cu ambulanța trei minore, din Orăștie, intoxicate cu o substanță necunoscută provenită de la un produs pentru tratarea păduchilor. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că minorele se aflau într-un apartament din Orăștie iar pe scalp li s-a aplicat o soluție pentru tratarea păduchilor de către două femei, mame ale celor trei minore”, a declarat purtătorulde cuvântal IPJ Hunedoara,  Bogdan Nițu.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.În urmă cu două zile, în Ialomița, o fetiță de 5 ani a murit, iar verișorul de nici doi ani a fost în stare gravă, după ce au fost spălați de bunica lor cu o substanță toxică. Băiețelul este internat la spitalul din Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, iar sora lui de 11 ani a fost transportată la un spital din Slobozia. Bunica lor i-ar fi spălat pe cap cu o substanță toxică, posibil o soluție folosită la deparazitarea oilor.

1 thought on “Trei fetițe din Orăștie, la spital, după ce au fost spălate pe cap cu soluție pentru deparazitarea oilor. Una dintre ele, o micuță de 8 ani, a fost trimisă, intubată, la Timișoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *