fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Memoria „Crăișorului Munților”, Avram Iancu, va fi cinstită duminică, în Panteonul Moților. Mii de oameni sunt așteptați la „Serbările Naționale Țebea”

Mii de oameni sunt așteptați la Țebea, duminică, 10 septembrie, să cinstească memoria Eroului Național, Avram Iancu, la exact 151 de ani de la moartea sa. Evenimentul este organizat de Con­si­liul Județean Hunedoara, Direcția Gene­rală de Administrare Monumente și Pro­movare Turistică a județului Hunedoara, Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara, Primăria și Consiliul Local din Baia de Criș, dar și de Instituția Prefectului județul Hunedoara.

Manifestările comemorative vor începe duminică dimineaţă la biserica din cimitirul de la Ţebea, cu Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de înalţi prelaţi bisericeşti, urmată de o slujbă de pomenire a lui Avram Iancu şi depunerea de coroane de flori la mormântul acestuia.

După ceremonialul depunerii coroanelor de flori va urma o defilare a Gărzii de Onoare, iar mai apoi pe scena în aer liber de la Ţebea vor urca nume importante ale folclorului românesc, într-un spectacolul organizat de Consiliul Judeţean Hunedoara prin Centrul de Cultură şi Artă al județului Hunedoara.

Spectacol extraordinar, transmis în direct pe TVR 1

De la ora 14:30, Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara a pregătit un spectacol folcloric extraordinar, care va fi difuzat în direct pe TVR1. Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriș, Mioara Velicu, Niculina Stoican, Mariana Ionescu Căpitănescu, Adrian Stanca, Gheorghe Călțun Brancu, Lavinia Goste și Marius Zorilă, Mariana Anghel, Mariana Deac, Ciprian Roman, Cristian Fodor, Ovidiu Homorodean, Bogdan Toma, Ovidiu Olari, Adriana Irimieș, Vlad Lință, Ilie Caras, Petronela Popa, Gabriel Treteag, Maria Chivu, Dorinel Pârvoni și Mihai Teacă vor încânta publicul venit la Țebea pentru a-l comemora pe Avram Iancu.

Maestrul taragotului, Pera Bulz, declarat „tezaur uman viu” de către UNESCO, va urca pe scena amenajată în panteonul moților, alături de Ionel Coza, Alin Joldeș, Cosmin Marta și Adrian Lucaci. Regalul folcloric va fi completat de An­sam­blul Folcloric Profesionist Drăgan Muntean, dirijor prof. George Cîlțea, core­grafie sem­nată de Cătălin Bălan.

Anul viitor, 200 de ani de la nașterea Eroului Național Avram Iancu

În luna iulie a acestui an s-a stabilit prin lege ca anul viitor, 2024, să fie declarat „Anul Avram Iancu”, pentru aniversarea a 200 de ani de la nașterea „Crăișorului Munților”.

Avram Iancu s-a născut în anul 1824, în localitatea Vidra de Sus, într-o familie de moţi înstăriţi. De profesie avocat, Avram Iancu a jucat un rol important în Revoluţia de la 1848 din Transilvania. A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848 şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi de mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora şi-a câştigat o mare popularitate.

Avram Iancu s-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872 la Baia de Criş şi a fost îngropat la Ţebea, lângă Gorunul lui Horea.

 

blank

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *